Gel anticelulitic Organic Spa de la Pell Amar

Gel anticelulitic Organic Spa de la Pell Amar

Cremele care tratează celulita mă intrigă, îmi place să le folosesc și am avut ocazia să testez câteva care au și avut rezultate.

Trebuie totuși să menționez că aceste produse, dacă funcționează, funcționează NUMAI în combinație cu o activitate sportivă (destul de intensă) regulată și o alimentație corectă; aceasta este opinia mea personală și deocamdată nu am întâlnit produs miraculos care să „topească” celulita, să tonifice musculatura sau să slabească unele zone ale corpului.

Atenție, deci, la marketing…câteodată se cam exagerează din punctul acesta de vedere.

Iată ce susține

‘Gel răcoritor, îmbunătăţeşte estetica corporală prin reducerea stratului subcutanat de lipide, netezeşte pielea şi estompează aspectul de coajă de portocală, regenerează ţesutul cutanat, îi reface fermitatea şi redă aspectul tânăr al trupului. Un complex anticelulitic de natură vegetală şi de biosinteză – Maltodextrin, Caffeine, Paullina Cupana Seed Extract, Carnitine, Cysteic Acid, Pantetheine Sulfonate, Microcristalline Cellulose – care acţionează asupra tuturor factorilor ce determină apariţia celulitei;

  • stimulează lipoliza în interiorul adipocitelor, descompunând grăsimile şi contracarând formarea acizilor graşi nesaturaţi;
  • îmbunătăţeşte microcirculaţia venoasă şi limfatică, ceea ce determină eliminarea produşilor de lipoliza;
  • restructurează ţesutul conectiv, favorizează hidratarea, regenerează colagenul şi fibrele de elastină, pielea devine fermă cu aspect tânăr şi sănătos;
  • stopează efectul citotoxic al radicalilor liberi.’

Gel răcoritor Organic Spa - Pell Amar

Ingrediente Organic Spa

Iată părerea mea

Gelul anticelulitic din gama Organic Spa de la Pell Amar este unul dintre cele mai eficiente produse de acest gen întâlnite până acum. Am început să îl folosesc acum câteva luni concomitent cu reînceperea programului de sport.

Este un produs ușor, cu miros de argilă. Are o textură foarte interesantă: un gel transparent ce conține particule foarte mici ca nişte puncte, care în momentul masării produsului se sparg şi au o culoare albastră ce se amestecă imediat cu gelul.

Eu l-am folosit în zona coapselor și abdomenului, o dată pe zi, după duș. Îmi place că hidratează pielea și o lasă catifelată până la următoarea spălare. După ce pătrunde epiderma, gelul are un efect răcoritor.

În timp, am observat efecte de netezire şi de uşoară tonifiere, totuşi repet: cu cât sportul şi alimentația sunt mai controlate, cu atât mai mare este şi efectul produsului; dacă nu faceți această combinație, nu vă asteptați la minuni din partea acestui gel fiindcă singurele efecte vor fi de piele catifelată şi hidratată.

Mi se pare un produs ideal pentru vremea caldă însă mie îmi face plăcere sa îl folosesc şi acum iarna fiindcă se absoarbe aproape instantaneu şi îmi dă o senzație de confort la nivelul pielii.

Prețul produsului este în mod normal 40.00 RON, însă îl găsiți acum pe siteul PellAmar la prețul redus de 32.00 RON/ 250ml.

Testat dermatologic, non-comedogenic, fără parabeni.

 
Voi ce părere aveți despre produsele anticelulitice?

4
Cosmeticopedia

About the Author:

PARTICIPĂ LA CONVERSAŢIE

  1. iulia  ianuarie 23, 2015

    Pare interesant produsul, ce fel de sport practici ? Eu foloseam pana acum gelul anticelulitic de la elmpilant si masam pielea cu un aparat de masaj special pt celulita. Insa am sa il incerc si pe acesta cu prima ocazie.

  2. mihaela pojogu  ianuarie 23, 2015

    Am vazut pe propria piele dupa turele pe munte ca sportul iti poate modela frumos aspectul pielii, cu toate ca citesc cu interes despre cremele anticelulitice nu sunt si consecventa in aplicarea lor. Spre rusinea mea nu am mai folosit una de cateva luni, doar ce ma mai masez la dus si dupa. E tentanta aceasta!
    pupici

  3. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  februarie 9, 2015

    E foarte misto fiindca e usoara si acelasi timp hidratanta, iar daca vreodata ai timp/chef sa te tii de un program de masat crema aceasta in piele zilnic, cred ca ai vedea rezultate de tonifiere foarte rapid! Te pup, Miha

  4. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  februarie 9, 2015

    Sunt bune produsele elmiplant, si eu am folosit mult timp! Practic cel mai constant Yoga…insa o forma de Yoga foarte dinamica (de multe ori dupa o ora de practica ma simt si transpir ca dupa 30min de jogging); apoi in timpul verii si primaverii fac si fitness! Te pup, Iulia