Igiena orală- un subiect important și delicat

Igiena orală- un subiect important și delicat

Pot să spun ca fac parte din categoria persoanelor care nu au avut niciodată probleme cu dinții. Pe lângă faptul că, din punct de vedere ereditar stau excelent, întotdeauna mi-a plăcut să îmi îngrijesc dantura. Însă de câțiva ani acord igienei orale și mai multă atenție. Ca părinte, trebuie să fiu un bun exemplu pentru copilul meu, de asemenea, doresc să îmi păstrez dantura completă și cât se poate de albă și sănătoasă „până la adânci bătrâneți”.

Produsele folosite pentru o igienă orală perfectă

Primul lucru deosebit de important, cel puțin pentru igiena orală, a fost faptul că m-am lăsat de fumat. Apoi, fiind interesată de Ayurveda, am testat practicile acestui sistem medical tradițional indian. În primul rând am început să curăț limba în fiecare dimineață înainte de periajul dinților. Există dispozitive speciale de curățare (de exemplu cel din fotografie, care este din plastic), însă eu prefer folosirea unei lingurițe din inox; e cea mai eficientă și mai la îndemână „sculă”. Care sunt beneficiile acestei tehnici? Multiple! Tot ceea ce se găsește pe suprafața limbii de dimineață, sunt toxine. Curățarea acestora ajută deci la detoxifierea organismului, ajută în cazurile respirației urât mirositoare, stimulează digestia prin activarea glandelor salivare etc (nu intru în mai multe detalii; dacă doriți informații în plus, pot să vă dau niște surse, sau puteți căuta pe internet fiindcă veți găsi o grămadă).

A doua practică ayurvedică testată, a fost clătirea gurii cu ulei. Această practică necesită timp și nu am disciplina necesară pentru a o face zilnic, însă periodic, de dimineață, înainte de curățarea limbii, iau o linguriță de ulei de cocos și clătesc gura timp de vreo 10-15min, după care arunc uleiul. Beneficii: eliminarea toxinelor, întărirea gingiilor, prevenirea cariilor, albirea dinților.

În afară de aceste 2 tehnici mai neobișnuite poate, îmi place (acum) să folosesc firul dentar. Spun acum, fiindcă până nu de mult, nu suportam să simt firul între dinți. Am reușit să depășesc momentul și acum încerc sa îl folosesc după fiecare periere; în plus, aveam o zonă care era predispusă la tartru, iar de când am adoptat această rutină, nu mai am probleme.

Cam de un an folosesc în exclusivitate pastă de dinți fără fluor fiindcă după multă cercetare, eu personal am ajuns la concluzia că acesta (fluorul) face mai mult rău decât bine (repet, este părerea mea personală și nu intru în detalii deoarece persoanele interesate se pot informa dintr-o grămadă de surse serioase de pe internet).

O altă schimbare pe care am făcut-o nu de mult, a fost înlocuirea periei de dinți clasice cu una electrică. Deși inițial am spus că sunt bani aruncați pe fereastră, am văzut ce rezultate a adus danturii fiului meu. Pe la 3 ani (acum are 5 jumate) am observat niște depuneri oribile pe canini în principal, cu toate că îl spălam pe dinți cel puțin de 2 ori pe zi. Problema era că nu puteam freca pe cât aș fi dorit fiindcă îi răneam gingiile. De aceea m-am gândit să încerc periuța electrică. Încă de la prima spălare, au dispărut și depunerile. De atunci am rămas plăcut impresionată și după o perioadă am trecut și noi, părinții, la periile electrice.

De multe ori îmi place să folosesc bicarbonatul, fiindcă îmi păstrează dinții albi și oferă o curățare și mai în profunzime. În principal presar o cantitate „după ochi” peste pasta de dinți, dimineața.

Produsele folosite pentru o igienă orală perfectă

Apa de gură o folosesc după fiecare spălare, din păcate încă nu am găsit una organică și atunci o alternez de multe ori cu apă amestecată cu oțet de mere (natural, nefiltrat) care este o excelentă și ieftină variantă (la un pahar de apă adaug 1-2 linguri oțet).
Igiena orală este un subiect extrem de important pentru menținerea frumuseții și a sănătății noastre generale, trebuie să îi acordăm atenția de rigoare. Pe mine, toate aceste tehnici m-au ajutat să am o respirație plăcută, dinți sănătoși și albi, și m-au scăpat de o problemă ce m-a chinuit mulți ani, și anume problema aftelor.

 

Voi cum vă îngrijiți dantura?

4
Cosmeticopedia

About the Author:

PARTICIPĂ LA CONVERSAŢIE

  1. mihaela pojogu  februarie 6, 2014

    Nu sunt foarte disciplinata, insa dimineata urmez ritualul complet: periere, curatarea intregii guri, ata dentara si uneori mai periez inca o data dupa ata dentara. Apa dentara mai rarut. O sa incerc si fata cu otetul diluat.
    Stella, poate ai cunoscut-o in mediul online lucreaza in domeniu si dupa parerea ei perierea trebuie facuta cu o periuta cu multi peri, moi, nicidecum cu cea electrica. Eu am de la natura nu prea bun material, se intelege ca si mai inchisi. Bicarbonatul il folosesc din cand in cand si eu.

  2. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  februarie 6, 2014

    Nu o cunosc pe Stella…poate imi dai mai multe info…sunt convinsa ca are dreptate, mai ales ca este specialist, insa eu deocamdata sunt atat de incantata de periuta mea electrica, incat nu pot sa renunt la ea acum :))
    Apa cu otet e o alternativa excelenta dupa parerea mea, chiar lasa o senzatie de curatenie si prospetime in gura, sunt curioasa de parerea ta dupa ce incerci

  3. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  februarie 6, 2014

    Mi-am dat seama ca o cunosc pe Dentistella de pe Instagram, cred ca vorbim despre aceeasi persoana

  4. mihaela pojogu  februarie 7, 2014

    Da, Stella, Modniza, Fashion Doctor, ea e. 🙂 Are un articol pe blogul sau in care a mentionat despre asta si o mica explicatie.