Review: Lacul de Buze Apocalips de la Rimmel

Review: Lacul de Buze Apocalips de la Rimmel

Se pare că rujurile lichide sunt la mare căutare în ultima vreme. Deși nu pot spune că sunt preferatele mele, totuși mă intrigă, iar varianta de la Bourjois despre care am scris aici, este genială. Am fost așadar curioasă în legătură cu lacul de buze Apocalips de la Rimmel.

Iată ce promite acest produs: un pigment puternic și un finish satinat. Nu este nici ruj și nici gloss, este ceva superior acestora.

Pensula de la Apocalips de la Rimmel

Lac de buze Apocalips - Rimmel

Buze cu Apocalips de la Rimmel

Apocalips de la Rimmel foarte transferabil

Eu am ales nuanța 501 Stellar, care este un pink-coral. Recipientul este atrăgător și practic, cu o bază transparentă care ne permite să vedem bine culoarea. Capacul cu formă de meteorit se potrivește excelent cu tema apocaliptică, ca să nu mai vorbim de numele „Apocalips„, care sună foarte bine. Recipientul se închide cu un „click” după înșurubare, ce asigură împotriva scurgerii. Produsul are o formulă cremoasă însă miroase a chimicale. Pensula este foarte bine concepută, dotată cu o mică adâncitură ce scoate doza perfectă de produs pentru o aplicare; are o formă confortabilă care ajută la conturarea rapidă și exactă a buzelor. Rujul este foarte pigmentat, însă mă așteptam să fie mai lucios, iar cu trecerea orelor devine din ce în ce mai mat. Nu îmi place fiindcă pătrunde în ridurile verticale din jurul buzelor. Nu este deloc rezistent la transfer, observați și în fotografie cum arată cana mea după ce am atins buzele de ea o singura dată; în plus, când am ieșit afară, a bătut vântul și în mod constant au fost suvițe de păr care mi se lipeau de buze și pe care le îndepărtam ușor…când am ajuns acasă, am constatat că, de la acele fire care au intrat în contact cu produsul, toată zona din jurul buzelor era murdară cu ruj…așa ceva nu am mai pățit niciodată. Cu toate acestea, rezistă bine: în jur de 6 ore, timp în care am mâncat de 2 ori și am băut de mai multe ori. Deși pigmentul este foarte frumos, mi se pare că produsul nu se întinde uniform. Nu mi se pare confortabil, și cu trecerea orelor usucă buzele. Se curăță ușor de pe buze (eu am folosit apa micelară de la Garnier).

Lac de buze Apocalips de la Rimmel

Sincer, nu mi se pare un ruj de foarte mare calitate; cel de la Bourjois, cu care se aseamănă, este net superior. Ca atare, dacă doriți să experimentați un ruj lichid, vi-l recomand cel puțin pe acesta din urmă, care este mai scump, însă oferă pe lângă calitate, și o cantitate mai mare.

Apocalips de la Rimmel se află în magazine începând cu această lună. Prețul este de 26RON/ 5,5ml. Nuanțele puse la dispoziție sunt: Celestial, Nova, Galaxy, Apocaliptic, Big Bang, Luna, Stellar, Nude Eclipse.

 
Voi ce părere aveți despre rujurile lichide? V-ar tenta acesta, sau l-ați încercat deja? Aștept cu interes părerile voastre!


 

Ingrediente: ricinus communis (castor) seed oil, triisostearyl citrate, synthetic fluorphlogopite, ozokerite, kaolin,stearalkonium hectorite, calcium aluminum borosilicate, propylene carbonate, phenoxyethanol, silica, parfum/fragrance, ascorbyl palmitate, serica /silk powder/poudre de soie, tocopheryl acetate, methylparaben, propylparaben, tocopherol, ethylparaben, retinyl palmitate, tin oxide. [poate contine +/-: mica, titanium dioxide (CI 77891), D&C red no. 7 calcium lake (CI 15850), D&C red no. 6 barium lake (CI 15850), iron oxides (CI 77491, CI 77492, CI 77499), FD&C yellow no. 5 aluminum lake (CI 19140), D&C red no. 27 aluminum lake (CI 45410), D&C red no. 33 aluminum lake (CI 17200), FD&C blue no. 1 aluminum lake (CI 42090), FD&C yellow no. 6 aluminum lake (CI 15985), carmine (CI 75470).


24
Cosmeticopedia

About the Author:

PARTICIPĂ LA CONVERSAŢIE

  1. Alina  aprilie 10, 2014

    Eu mi-am luat recent Sleek Matte Me, si imi place mult. Eram curioasa sa-l testez si pe acesta , dar nu-mi place ca se ia asa usor de pe buze 🙁

  2. Gânța Anamaria  aprilie 10, 2014

    Nu l-am incercat, am vazut ca e la oferta, la 18 lei cred pe 1001 cos etice, dar prefer rujurile solide, imi plac mai mult, pupici♥

  3. Mihaela Pojogu  aprilie 10, 2014

    Culoarea este foarte frumoasa si te felicit pentru poze, cea cu tine si cana foarte tari!
    Cand aveam parul lung si purtam ruj lichid/gloss mereu aveam o teama sa nu bata vantul si sa-mi intind culoarea de pe buze cu tot cu par. :)) De aici e cred ca si faza cu uitatul in orice poate inlocui o oglinda in lipsa ei de catre o femeie.
    xo

  4. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 10, 2014

    Nu-l cunosc pe cel de la Sleek, trebuie sa il incerc 🙂

  5. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 10, 2014

    Si mie imi plac mai mult rujurile solide, mi se par mai simplu de folosit si in general rezista mai bine pe buze.

  6. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 10, 2014

    Da, groaznica a fost faza cu parul in ruj, sau rujul in par, si apoi ruj pe toata fata :)) m-au apucat niste nervi! Mersi de complimente, Miha, te pup!

  7. lucia  aprilie 10, 2014

    pacat..eramcurioasa de el dar nu merita

  8. Iulia  aprilie 10, 2014

    In termen de ruj lichid – lipstain am incercat un produs de la Loreal ( http://www.lorealparisusa.com/en/products/makeup/lips/lip-color/colour-caresse-wet-shine-stain.aspx#ingredients) care e f bun iar dupa aplicare nu se usuca ci devine mai grasutz si hidratant..nu usuca buzele. Din pacate am ales nuanta nepotrivita pt mine si nu prea il folosesc des ( 300 Juliet e un grena frumos dar nu ma prinde). M-au tentat si cele de la Apocalips rimmel dar am vazut ca au parabeni si le-am ocolit :))) acum dupa review-ul tau nici atat nu mai vreau sa aud de el 😀
    Te pup!

  9. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 10, 2014

    Nu prea, Lucia!

  10. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 10, 2014

    Da, contine parabeni…oricum, chiar daca nu as fi cautat ingredientele, mirosul e prea chimic incat sa nu fie ceva nasol inauntru…din pacate! Pup, Iulia

  11. oliviaboros  aprilie 11, 2014

    Si eu am vrut sa comand unul de Black Friday, nu mai stiu ce nuanta, dar am renuntat fiindca nu aveau pe stoc nuanta pe care o doream. Acum nu-mi mai pare rau:). Foarte faine pozele! Te pup!

  12. BiancaCosmeticlover  aprilie 15, 2014

    Eu am nuanta Nude Eclipse, l-am luat de pe 1001 cosmetice si e prea nude pentru a-l purta singur. Mie mi-a placut si rezistenta si consistenta si vreau sa mai incerc si alte nuante, dar nu l-am incercat pe cel de la Burjois. Cred ca mai tine si de preferinte si ce cauti la un produs de buze. Eu il recomand…

  13. Camelia Andrasescu  aprilie 15, 2014

    Intr-adevar culoarea este superba, dar nici mie nu mi se pare intins omogen. In plus toate cele enumerate de tine nu il fac dezirabil cu siguranta. Merci de review. Pupici!

  14. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 15, 2014

    Bineinteles ca tine de preferinte! Sunt convinsa ca exista multe persoane pentru care acesta reprezinta rujul perfect; pentru mine personal, insa…apocalipsul chiar nu functioneaza. Multumesc pentru comment!

  15. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 15, 2014

    Da, nuanta este foarte misto, imi place si mie…pacat ca acest ruj nu indeplineste si alte conditii importante pentru mine! Te pup, Camelia

  16. Special Koko  aprilie 16, 2014

    Culoarea este superba. Eu cred ca merita avand in vedere pretul 😀

  17. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 16, 2014

    Asa este, in privinta nuantei n-am ce comenta :)))…si da, avand in vedere pretul, putem trece cu vederea unele puncte care lasa de dorit!

  18. Dee  aprilie 19, 2014

    Nu stiu din ce motiv nu ma simt atrasa de produsele de la Rimmel.
    Recunosc, Apocalips mi-a facut cu ochiul datorita nebuniei din jurul sau dar review-ul tau m-a convins sa ma indrept spre alt produs. 🙂
    Multumim.
    Pupici

  19. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 22, 2014

    Cu placere, ma bucur ca review-ul ti-a fost de folos! Te pup

  20. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 26, 2014

    Da, nu sunt extraordinare…dar e numai punctul meu de vedere 🙂 Mersi de compliment, Oli! Te pup

  21. Gabriella D. Gabriella  aprilie 27, 2014

    Zilele trecute am trecut pe la DM,erau la un pret de 15 lei dar nu am cumparat nici unul :-?.Sincer nu stiu de ce tot timpu patesc sa uit sa ma dau cu luciu,balsam de buze :)),uit de ele!

  22. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  aprilie 27, 2014

    :))) sincer si eu uit…sau cateodata nu ma dau din comoditate

  23. Cristina Barbieru  mai 6, 2014

    Mie imi plac mult mai mult rujurile solide ! 😀 :*

  24. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  mai 6, 2014

    Da, Cristina…si mie! Pup