The Colossal Go Extreme! – Maybelline NY și Volume Million Lashes So Couture – L’Oréal

The Colossal Go Extreme! – Maybelline NY și Volume Million Lashes So Couture – L’Oréal

De mult nu am mai încercat un rimel L’Oréal iar de la Maybelline NY am folosit doar farduri pentru ochi, de aceea am vrut să testez aceste produse noi și să văd ce oferă. Pentru mine, o mascara perfectă trebuie să asigure volum dar și arcuire, să nu încarce și să nu se usuce inestetic pe gene.

The Colossal Go Extreme! de la Maybelline NY este un produs cu o periuță mai specială, dotată, se pare, cu un rezervor incorporat în brațul acesteia. Din acest rezervor se transferă pe perișori o „extra-încărcare” care, împreună cu formula cu concentrație mare de colagen, asigură un volum extrem genelor. Eu nu mi-am dat seama dacă/ cum funcționează acest sistem, cert este că periuța este foarte ușor de manevrat și aplică o cantitate perfectă de produs. Nu încarcă genele, nu le lipește, le dă volum și le arcuiește. Rimelul nu se usucă și nu cade de pe gene în timpul zilei, este confortabil și se curăță ușor cu orice fel de demachiant. Singurul punct în minus este textura mai uscată care dă genelor puțină rigiditate. Prețul produsului este de aproximativ 37RON/ 9ml.

Rimelul The Colossal Go Extreme Maybelline NY

Peria The Colossal Go Extreme Maybelline NY


Volume Million Lashes So Couture de la L’Oréal are o periuță din elastomer ultra flexibil cu 408 peri ultra moi și mici ce separă genele, definindu-le una câte una; perii sunt de lungimi diferite, îmbrăcând genele uniform, de la rădăcină la vârfuri. Cu toate că la prima vedere, nu mi-a inspirat multă încredere, mi-a plăcut foarte mult această periuță fiindcă mi se pare și mai simplu de manevrat, comparativ cu cea menționată mai sus. Genele sunt acoperite dar fără să fie încărcate, sunt alungite și curbate. Rimelul rezistă perfect toată ziua fără să se usuce și genele rămân flexibile și nu se lipesc. Textura este genială fiindcă este foarte cremoasă și foarte light. Se curăță extraordinar de ușor cu orice fel de demachiant. Prețul este de aproximativ 40RON/ 9ml.

Volume Million Lashes So Couture de la L'Oréal

Peria Volume Million Lashes So Couture L'Oréal


Vă recomand ambele produse fiindcă sunt de calitate, iar prețul este accesibil. Eu îl prefer pe cel de la L’Oréal deoarece îmi place formula ușoară și cremoasă ce dă un aspect natural genelor. În plus are un miros plăcut, pe când cel de la Maybelline miroase a chimicale.

Volume Million Lashes So Couture L'Oréal și The Colossal Go Extreme Maybelline NY

 
Ați testat aceste rimeluri? V-ar tenta?

14
Cosmeticopedia

About the Author:

PARTICIPĂ LA CONVERSAŢIE

  1. Olivia Boros  martie 25, 2014

    Sigur ai numarat bine perii?:)))) Mie mi s-a terminat mascara de la Clinique si trebuie sa imi iau altceva ca e prea scump, probabil L’Orealul l-as cumpara, fiindca nu lasa genele „crocante”:). E foarte mica diferenta de pret intre el si Maybelline, cantitatea vad ca e aceeasi, deci cu siguranta aleg L’Orealul dintre astea doua. Noapte buna:)

  2. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 25, 2014

    E mai fain cel de la L’Oréal, cred ca iti va placea! Te pup

  3. mihaela  martie 26, 2014

    Colossal parca am printre produsele de rezerva, momentan folosesc de la Gosh si Oriflame si imi plac foarte mult.

  4. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 26, 2014

    Nu am auzit de Gosh, trebuie sa ma documentez ;)! Pup

  5. Aby  martie 26, 2014

    Printre rimelurile mele preferate sunt cele de la Maybelline si L’Oreal, respectiv One by One si Million Lashes. asa ca cel de lL’Oreal imi face cu ochiul. Eu ma inteleg foarte bine cu acets tip de periute 🙂
    Si cel de la Maybelline arata ok, ins aparca periuta nu imi place atat de mult 🙂

  6. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 26, 2014

    Da, si mie imi place periuta…e foarte bun rimelul de la L’Oréal; eu am fost dezamagita de ultimul pe care l-am incercat de la acest brand si de aceea am fost putin circumspecta 🙂

  7. lucia  martie 26, 2014

    ce interesanta e peria de la maybelline

  8. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 26, 2014

    Da e interesanta, dar cea de la L’Oréal este mai eficienta.

  9. Ganta Anamaria  martie 26, 2014

    Cel de la L’oreal il am si mi place, dar akm il folosesc pe cel de la yves rocher, mie ii plac doar cele cu peria de silicon, celelalte mi se pare ca imi incarca genele si nu le separa ff bn.

  10. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 26, 2014

    Nu am incercat inca Yves Rocher, mersi pentru pont :)!

  11. Andreea  martie 26, 2014

    Am sa il incerc si eu pe cel de la L’Oréal , momentan il am pe cel de la Maybelline ,, Big Eyes” care e ok alungeste foarte bine genele, le da volum, doar ca e prea lichid fata de care le-am mai avut ! Tu l-ai incercat? Te pup:* ♥

  12. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 26, 2014

    Nu am mai incercat nici un rimel Maybelline in afara de cel prezentat in articol; si nici mie nu-mi plac cele lichide, daca descopar ca e lichid produsul, il las 1-2 luni fara sa il folosesc si astept sa se mai ingroase :)) Pup

  13. Alina  martie 28, 2014

    Ma tenteaza cel de la Maybelline, n-am incercat nimic de la ei .

  14. Cosmeticopedia
    Cosmeticopedia  martie 28, 2014

    Si la mine a fost primul rimel Maybelline…e ok produsul, nu-mi pare rau ca l-am achizitionat.